La mare...

Anul al treilea de mare...  Primul an - neînfricat, al doilea an - o ușoară teamă, al treilea an - pot spune inconștiență: se lupta cu valurile, se scufunda, se ducea singur în larg. Dacă îi spuneam că poate marea să-l fure afirma cu o încredere absolută  că el știe să înoate și să nu-mi fac probleme. Eu am renunțat să-l însoțesc în explorarea lui și i-am lăsat această plăcere soțului. Amândoi în apă: urmau jocuri pline de haz și imaginație și trecea timpul fără să-ți dai seama (se scurgea înainte și înapoi). Apa îl atrăgea ca un magnet...nu putea să iasă și să se odihnească un minut pentru că se întorcea la ea...pentru el e fascinantă, e misterioasă. A zis că-l îmbrățișează și-l mângâie de fiecare dată când se întâlnesc. Adoră să se cufunde...