Credea m ca totul se va desfașura normal, bineînțeles normal din punctul meu de vedere. Și chiar aventura continuă, continuă cu fiecare pas al lui, continuă cu fiecare zâmbet și fiecare pasiune de a face ceva: dorința de a vedea ce se întâmplă dacă telefonul face "baie" în vasul de toaletă, dacă tableta mai funcționează după ce face cunoștință, de câteva ori, cu pardoseala, dacă mai poți folosi laptop-ul după ce-i scoate tastele sau dacă TV-ul mai "stă în picioare" după ce a fost escaladat. Fiecare zi nu e la fel cu ceea care a fost și nu va fi la fel cu cea care va veni. După o perioadă, oarecum liniștită, se plimba prin casă liniștit și când, deodată, observă cheile de la casă și mașină pe comodă (chei lăsate de tatăl lui după ce a încuiat ușa de la intrare ca să nu "evadeze" domnul) și, într-o fracțiune de secundă le ia și fuge spre bucătărie (geamul fiind larg deschis: locul de relaxare al tatălui la un fum). Nici nu apuc bine să-l pr