Credeam ca totul se va desfașura normal, bineînțeles normal din punctul meu de vedere. Și chiar aventura continuă, continuă cu fiecare pas al lui, continuă cu fiecare zâmbet și fiecare pasiune de a face ceva: dorința de a vedea ce se întâmplă dacă telefonul face "baie" în vasul de toaletă, dacă tableta mai funcționează după ce face cunoștință, de câteva ori, cu pardoseala, dacă mai poți folosi laptop-ul după ce-i scoate tastele sau dacă TV-ul mai "stă în picioare" după ce a fost escaladat.
Fiecare zi nu e la fel cu ceea care a fost și nu va fi la fel cu cea care va veni. După o perioadă, oarecum liniștită, se plimba prin casă liniștit și când, deodată, observă cheile de la casă și mașină pe comodă (chei lăsate de tatăl lui după ce a încuiat ușa de la intrare ca să nu "evadeze" domnul) și, într-o fracțiune de secundă le ia și fuge spre bucătărie (geamul fiind larg deschis: locul de relaxare al tatălui la un fum). Nici nu apuc bine să-l prind din urma că, deja, era pe scaunul de lângă geam și mă uitam cum cheile "învață" să zboare. Am rămas fără cuvinte și printre zâmbete am schițat "că nu e frumos ce ai făcut și de ce?" Nu era așa de problematic dacă eu nu-mi uitam cheile de la casă la serviciu. După moment, ne gândeam pe cine să sunăm să vină să ne elibereze din situația respectivă. După două telefoane, la care nu ne-a răspuns nimeni, al treilea a fost cu noroc: uraaaaaaaaa am fost eliberați. Timpul ni-l petrecem în stare de alertă maximă, dar nu știu cum face și tot ne surprinde, dar când ne surprinde ne lasă fără cuvinte...de unde atâta energie: se pare că nu sunt pe plac activități precum: să facem puzzlle-uri împreună, să desemăm, să construim (ce-o fi în capul meu); sunt altele mai interesante si întotdeauna vor fi.
|
Am vrut ca acest blog să fie altceva... să fie despre ce pot face două mâine și cum poți să te redescoperi cu ajutorul lucrurilor mărunte din viață în liniștea casei. Am vrut...dar totul a luat o întorsătură. Când am început acest blog nu știam că El o să vină tip-til în viața noastră. Totul e magic acum, e diferit, e vesel, e și trist. Am învățat împreună să ne bucurăm de lucruri mărunte pe care, noi oamenii mai mari nu le mai dăm importanță. Am realizat că viața mea a fost goală până acum și că ce făceam parcă nu avea nicio importanță. Sunt momente când El este în vacanță la bunici ți eu îl caut prin casă că nu-i aud vocea strigându-mă mam, sunt momente când soțul mă întreabă ce face El ?, sunt momente când la magazin ne întrebăm azi nu mai negociem nimic dacă da sau nu cumpărăm bomboane. Nu pot spune că totul e minunat, numai zâmbet și voioșie, avem și supărări, și tristeți și nereușite și răceli, tuse și alte mici neplăceri ale copilăriei, dar sunt pentru a ne dez
Comentarii
Trimiteți un comentariu