ylinka

Am vrut ca acest blog să fie altceva... să fie despre ce pot face două mâine și cum poți să te redescoperi cu ajutorul lucrurilor mărunte din viață în liniștea casei. Am vrut...dar totul a luat o întorsătură. Când am început acest blog nu știam că  El   o să vină tip-til în viața noastră. Totul e magic acum, e diferit, e vesel, e și trist. Am învățat împreună să ne bucurăm de lucruri mărunte pe care, noi oamenii mai mari nu le mai dăm importanță. Am realizat că viața mea a fost goală până acum și că ce făceam parcă nu avea nicio importanță. Sunt momente când  El   este în vacanță la bunici ți eu îl caut prin casă că nu-i aud vocea strigându-mă   mam,  sunt momente când soțul mă întreabă  ce face  El ?, sunt momente când la magazin ne întrebăm  azi nu mai negociem nimic dacă da sau nu cumpărăm bomboane.  Nu pot spune că totul e minunat, numai zâmbet și voioșie, avem și supărări, și tristeți și nereușite și răceli, tuse și alte mici neplăceri ale copilăriei, dar sunt pentru a ne dez

Anul al treilea de mare...  Primul an - neînfricat, al doilea an - o ușoară teamă, al treilea an - pot spune inconștiență: se lupta cu valurile, se scufunda, se ducea singur în larg. Dacă îi spuneam că poate marea să-l fure afirma cu o încredere absolută  că el știe să înoate și să nu-mi fac probleme. Eu am renunțat să-l însoțesc în explorarea lui și i-am lăsat această plăcere soțului. Amândoi în apă: urmau jocuri pline de haz și imaginație și trecea timpul fără să-ți dai seama (se scurgea înainte și înapoi). Apa îl atrăgea ca un magnet...nu putea să iasă și să se odihnească un minut pentru că se întorcea la ea...pentru el e fascinantă, e misterioasă. A zis că-l îmbrățișează și-l mângâie de fiecare dată când se întâlnesc. Adoră să se cufunde...