| Am vrut ca acest blog să fie altceva... să fie despre ce pot face două mâine și cum poți să te redescoperi cu ajutorul lucrurilor mărunte din viață în liniștea casei. Am vrut...dar totul a luat o întorsătură. Când am început acest blog nu știam că El o să vină tip-til în viața noastră. Totul e magic acum, e diferit, e vesel, e și trist. Am învățat împreună să ne bucurăm de lucruri mărunte pe care, noi oamenii mai mari nu le mai dăm importanță. Am realizat că viața mea a fost goală până acum și că ce făceam parcă nu avea nicio importanță. Sunt momente când El este în vacanță la bunici ți eu îl caut prin casă că nu-i aud vocea strigându-mă mam, sunt momente când soțul mă întreabă ce face El?, sunt momente când la magazin ne întrebăm azi nu mai negociem nimic dacă da sau nu cumpărăm bomboane. Nu pot spune că totul e minunat, numai zâmbet și voioșie, avem și supărări, și tristeți și nereușite și răceli, tuse și alte mici neplăceri ale copilăriei, dar sunt pentru a ne dezvolta, pentru a crește și a deveni mai înțelepți. Descoperim lumea altfel, o vedem prin ochii lui, o lume cu totul nouă. Ne gândim, deseori, cum era viața înainte fără El și cum e viața cu El, și, fără niciun dubiu, tot viața cu El o alegem de fiecare dată. Acum vedem partea frumoasă a lucrurilor și nu vrem să ne amintim de anii când îl doream și nu aveam nicio veste că vom deveni părinții. Au fost aproape cinci ani negrii, aproape cinci ani în care îți doreai să nu fi experimentat nimic, aproape cinci ani în care nimic nu mergea bine și tot ce făceai era în zadar, dar acele zile ne-au învățat că răbdarea își are prețul ei și fiecare gest, faptă, lucru întreprins nu rămâne nerăsplătit. Niciodată nu am dezvăluit sentimentele ce ne încercau atunci, nimeni nu știe ce se ascundea în sufletul nostru și toată greutatea ce ne apăsa umerii. Acum parcă nici nu au existat, parcă ne-au făcut să fim mai puternici și mai răbdători și s-au încheiat frumos.
Ador să mă strige mam, ador să ne certăm și noi puțin că apoi să ne iubim maxim, ador să fiu întrebată mai ai iertare sau să-mi zică, după multe alintături, nu mai am cuvinte de iubire. Nimic nu se compară și niciodată nu m-aș mai întoarce la viața de dinainte (părerea mea). Pot încheia spunând merită toată investiția...
|
|
O POVESTE.. .. Era un decembrie frumos (atât cât îmi amintesc, pentru că preferam să am brațele pline de bebe și nimic nu se mai compara cu magia pe care o trăiam în fiecare zi). A început acum aproape 6 ani, când El avea 10 luni. Într-un weekend mergem la un târg micuț cu atmosferă de Crăciun. La acel târg și o prietenă bună avea un stand unde așteptau cuminți podoabele pentru brad pentru a înfrumuseța casa cuiva. Am admirat dedicația, pasiunea și implicarea pentru a aduce zâmbetul fiecăruia dintre noi. În acele ornamente se vedea toată dragostea pentru frumos, se vedea gingășia și bucuria unei sărbători pline de mister și bunătate. Când întrebarea, de a putea să stăm la stand pentru a se delecta cu atmosfera târgului, a apărut, odată cu ea s-a ivit o năstrușnică idee: aceea de cumpăra și eu. Buzunarele ne-au lăsat să luăm un singur obiect (financiarul nu a fost prea prietenos cu noi în acea perioadă. nu vă gândiți că era scump, era o sumă modică, dar...). Zis și făcut, aleger
Comentarii
Trimiteți un comentariu