Treceți la conținutul principal

... și alte povestiri

câteodată stau și mă gândesc dacă fac ceea ce îmi place, dacă viața de zi cu zi e trăită la maximum și iau ce e mai frumos din ea... tind să cred că răspunsul este nu, un "nu" categoric, răspicat și, de ce nu, sincer. de ce? ce mă împiedică să fac ceea ce îmi place? ce mă împiedică să mă duc într-un câmp cu flori și să mă așez la umbra unui copac și să încerc să ascult natura? ce mă împiedică să fac ca fiecare zi să devină minunată? ce mă împiedică, ce mă ține angrenată ... ar trebui să ascult sfatul părinților: să faci ceea ce dorești că noi te vom susține necondiționat (sfat primit când am dat admitere la liceu) și nu numai sfatul lor și pe cel al lui Confucius:  Alege să faci ceea ce îţi place şi nu va trebui să munceşti nici măcar singură zi.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Altceva

Am vrut ca acest blog să fie altceva... să fie despre ce pot face două mâine și cum poți să te redescoperi cu ajutorul lucrurilor mărunte din viață în liniștea casei. Am vrut...dar totul a luat o întorsătură. Când am început acest blog nu știam că  El   o să vină tip-til în viața noastră. Totul e magic acum, e diferit, e vesel, e și trist. Am învățat împreună să ne bucurăm de lucruri mărunte pe care, noi oamenii mai mari nu le mai dăm importanță. Am realizat că viața mea a fost goală până acum și că ce făceam parcă nu avea nicio importanță. Sunt momente când  El   este în vacanță la bunici ți eu îl caut prin casă că nu-i aud vocea strigându-mă   mam,  sunt momente când soțul mă întreabă  ce face  El ?, sunt momente când la magazin ne întrebăm  azi nu mai negociem nimic dacă da sau nu cumpărăm bomboane.  Nu pot spune că totul e minunat, numai zâmbet și voioșie, avem și supărări, și tristeți și nereușite și răceli, tuse și alte mici neplăceri ale copilăriei, dar sunt pentru a ne dez
O POVESTE.. .. Era un decembrie frumos (atât cât îmi amintesc, pentru că preferam să am brațele pline de bebe și nimic nu se mai compara cu magia pe care o trăiam în fiecare zi). A început acum aproape 6 ani, când El avea 10 luni. Într-un weekend mergem la un târg micuț cu atmosferă de Crăciun. La acel târg și o prietenă bună avea un stand unde așteptau cuminți podoabele pentru brad pentru a înfrumuseța casa cuiva. Am admirat dedicația, pasiunea și implicarea pentru a aduce zâmbetul fiecăruia dintre noi. În acele ornamente se vedea toată dragostea pentru frumos, se vedea gingășia și bucuria unei sărbători pline de mister și bunătate. Când întrebarea, de a putea să stăm la stand pentru a se delecta cu atmosfera târgului, a apărut, odată cu ea s-a ivit o năstrușnică idee: aceea de cumpăra și eu. Buzunarele ne-au lăsat să luăm un singur obiect (financiarul nu a fost prea prietenos cu noi în acea perioadă. nu vă gândiți că era scump, era o sumă modică, dar...). Zis și făcut, aleger

Și aventura continuă...

Credea m ca totul se va desfașura normal, bineînțeles  normal  din punctul meu de vedere. Și chiar aventura continuă, continuă cu fiecare pas al lui, continuă cu fiecare zâmbet și fiecare pasiune de a face ceva: dorința de a vedea ce se întâmplă dacă telefonul face "baie" în vasul de toaletă, dacă tableta mai funcționează după ce face cunoștință, de câteva ori, cu pardoseala, dacă mai poți folosi laptop-ul după ce-i scoate tastele sau dacă TV-ul mai "stă în picioare" după ce a fost escaladat.  Fiecare zi nu e la fel cu ceea care a fost și nu va fi la fel cu cea care va veni. După o perioadă, oarecum liniștită, se plimba prin casă liniștit și când, deodată, observă cheile de la casă și mașină pe comodă (chei lăsate de tatăl lui după ce a încuiat ușa de la intrare ca să nu "evadeze" domnul) și, într-o fracțiune de secundă le ia și fuge spre bucătărie (geamul fiind larg deschis: locul de relaxare al tatălui la un fum). Nici nu apuc bine să-l pr